Trezirea la realitate

Am incerat o schimbare de stil, dar se pare k mai multe reactii, fie ele si negative au editorialele mele sentimentalo-melo-dramatico-aberanto-pacatosdesincere-multpreavisatoare-siatatdeslabutze. Asha ca revin la stilul care m-a consacrat cu intentia vadita de a mai fi odata lame-gay-porn si cum mai doriti, fara dedicatii ci doar din nevoia de a da in scris ce simt pentru pastrare, stocare si rememorare in vremuri poate mai bune sau poate mai rele. Am ajuns la concluzia k sunt prea bun pentru lumea asta. Romantismul nu se mai poarta, sau se poarta dar insotit de un ambalaj fizik de invidiat. Visatorii sufera cel mai mult caci asista neputinciosi la masacrarea viselor lor. Cei care trek cu bine prin viata sunt tupeistii, supravietuitorii, cei puternici, cei care stiu sa se bage in fata si sa-si urmareask scopul. Sunt oamenii de fapte, nu de vorbe. Stiu (eu) sa zik cu vorbe mari lucruri mari sau lucruri mici, sau mai bine zis, stiu sa scriu cu cuvinte mari. Am crezut intr-adevar ca iubirea face lumea sa se invarta, ca nimeni nu-i poate rezista, k fiecare om isi are promisa fericire. Am crezut k "love comes to love", ca povestile frumoase din filme/carti/muzik/vise/totceeaceefacutksateemotionezeaiurea pot deveni realitate. Am crezut k in lumea asta poate conta si parerea mea, si ce simt io, si ce vreau io...nu conteaza. Fak parte din masa. Am material sa ma ridik dar nu o sa dau niciodata din coate k sa ma ridik. Nu pot sa iau ce poate fi al altuia...nu pot sa nu ma gandesk la cel din jur. Nu-mi pasa de mine, imi pasa de altii. MI-ash da si viata pentru unii, tu ai da o moneda pt mine? nu. Sunt un caz social tipik de adolescent care isi pune prea multe intrebari...poate cam sonat, un pik nebun, parnoik...destul. Dak moarte nu ar durea ash chema-o sa ma ia, cui i-ar pasa? M-am trezit si am realizat ca nu am nimik. Sunt gol in fata vietii, sunt gol in interior, de-ash fi si gol in cap, sa nu-mi mai pun atatea intrebari. Sunt prea increzator in cei din jur si platesk mult prea scump pentru asta. de ce sa-mi pese mie...de ce sa fie eu cel care nu respecta legea nescrisa a lumii asteia crude, de ce sa sufar eu? Nu mai vreau! E timpul sa dispar...orb, surd, mut, invisibil, e timpul sa mor...dar ce va zik io voua...k shi asha nu va pasa!