Iubeste marea

E vara…e mare…intins pe nisipul acum rece privesti spre perdeaua de stele. Vantul adie usor prin paru-ti netuns in timp ce marea canta. Te-mbie sa uiti de tot si sa adormi. Sa uiti de zgomotul discotecii din apropriere, de realitatea cruda a vietii, sa te lasi in bratele ei, sa cazi prada mrejelor ei si sa dormi. Stelele joaca pe cer, se ascund dupa nori, se arata din nou, sclipesc, dispar, sau cad, parca totul pentru tine, joc nocturn al zeilor. Iti pui dorinta arzatoare pe una, doua…multele stele cazatoare, ii scrii numele pe nori, il scrii in nisip…ei vor stii vesnic, vesnici martori ai acestei nopti de vara. Luna iti zambeste, te imbarbateaza. Se ascunde timida dupa nori pentru a ti se arata din nou in goliciunea ei pura, vesnic iubita de visatori si de romantici si totusi vesnica virgina, nepatata de dragostea lor. Gandul zboara pe aripile brizei catre locul acela unde lumea danseaza…Valuri se sparg de tarm cantand durerea ta. O umbra se aproprie, inima bate tare, un sarut in noapte…unicul sarut…noaptea se strange, totul se invarte, timpul a stat in loc, ochii lacrimeaza incet…primul sarut al iubirii…adormi.

Noaptea dispare, visul dispare…lumina pe cer incepe sa isi faca simtita prezenta. Stai in locul ei, stai in locul tau acum…stai pe faleza inalta…undeva jos valuri se sparg de veacuri pe stanci, de veacuri stancile rezista. Golful intins pare un loc magic. Cu ore inainte luna mangaia bland intinderea apei, acum apa e nemangaiata. Ai vrea sa o mangai, sa o saruti, sa o lasi sa te imbratiseze, dar inca nu ai curajul sa faci si nebunia asta. Cat vezi cu ochii, apa. Marea pare sa te iubeasca neconditionat, sa fie acolo pentru tine de fiecare data cand ai nevoie. Pare sa fie unica pentru tine, sa fie doar pentru tine. Marea nu te inseala, marea are alta fata pentru fiecare, unica pentru fiecare si totusi aceeasi pentru toti, mereu acolo. Marea te imbratiseaza mai pasional ca cea mai pasionala iubita, marea te iubeste mai sincer decat cuvantul iubire…trebuie doar sa o iubesti si tu pe ea…iubeste marea.

Cerul devine sangeriu, pare sa treaca printr-o incredibila durere, durerea facerii, durearea nasterii, sau mai bine zis, a renasterii. Caci de undeva din mare, din adancul ei linistit si dulce rasare soarele. Urias nou-nascut de foc, iese incet incet din pantecele mamei-mare. Spectacol superb pentru ochi, moment sublim pentru indragostiti…sa vezi soarele rasarind de pe faleza inalta, sa ai pe cineva in brate, marea sa va imbratiseze pe amandoi…ce-ti poti imagina mai romantic? Chiar si singur de esti, rasaritul de soare este o bucurie pentru suflet…razele calde sfasie sagetile reci ale vantului…mana rosie a soarelui se intinde peste apa catre tine, mereu catre tine, doar catre tine…Delfini jucausi se bucura si ei de aparitia soarelui…isi arata spinarile agile la suprafata apei sporind magia momentului. Ai vrea s-o iei in brate fara sa-ti pese de nimic dar din pacate magia momentului pare sa te fi lovit doar pe tine…te intinzi pe nisip, privesti pe cer…nori se invart, vertij, pamantul se invarte cu tine…adormi.

Plaja rasuna de chiote vesele. Mii de suflete usoare se bucura de soarele cald al verii, de valurile marii. Marea nu refuza pe nimeni. In jurul tau copii inghititi de nisip, mame fericite discutand cu prietenele lor despre telenovela de aseara, cupluri tinere sarutandu-se in mare, femei frumoase bucurand privirea celui care se prajeste la soare. Valuri uriase in apa, intri si tu. Nu iti pasa de nimic, te distrezi ca si restul celor de la mare. Afli apoi ca oameni au fost jertfiti pe altarul marii…nu-I cunosti, nu-ti pasa. De data asta ai scapat. Pentru frumusetea ei, pentru magia ei, pentru clipele minunate pe care ti le ofera marea insa isi cere pretul…

Te saturi de ipocrizimea oamenilor, de superficialitatea lor, de rautatea lor…cauti puritate…fugi de lume. Te refugiezi in singuratatea falezei inalte…acesta va fi vesnic locul tau special. E liniste, doar pescarusii tipa la marea involburata vestindu-I venirea ta. Soarele iese din nori, cerul se insenineaza, marea canta din nou salutand venirea ta. I-ai promis ca te intorci si ai venit, pentru ultima data pe anul acesta. E atat de mare marea…si atat de frumoasa. Vorbele nu o pot descrie, cei care au ajuns sa o iubeasca pot povesti felul in care o vad ei, dar ceilalti nu vor intelege. Trebuie sa o iubesti ca sa intelegi. Cand sufletele sunt reci, cand buzele sunt uscate, ferecate, cand ochii frumosi nu vor sa te priveasca, marea te linisteste. O saluti, ii promiti ca te vei intoarce si ca ii vei purta amintirea in suflet pana la anu’. Cu greu cobori de pe delul visarii, ii intorci spatele, te intorci in lumea reala si fugi sa prinzi trenul aglomerat si incins spre civilizatie. Ce e aia civilizatie? Un oras incins, poluat, populat, circulat…asfalt in locul nisipului primitor, blocuri care obtureaza panorama, cer innorat, ploaie…nu poti sa vezi spatii intinse, totul este inghesuit, fara suflet parca. Oamenii sunt nervosi, injura, nimeni nu canta, nimeni nu se bucura, nimeni nu se saruta…unde e marea? Trenul ajunge la destinatie, in Bucurestiul atat de crud, de fara nuante, fara suflet. Incepi sa numeri zilele pana la anul, pana cand o sa vezi. Stii ca o parte din tine a ramas acolo. Stii ca o s-o iubesti vesnic…

Primul rasarit, primul sarut, prima imbratisare a noptii, prima baie nocturna…Iubirile trec, durerile trec, refuzurile trec…saruturile trec, imbratisarile trec, fericirile trec…betiile trec, prieteniile trec, verile trec…vine toamna si ploaia care schimba totul. Marea insa ramane vesnica, iar eu o voi iubi mereu!