Am chef sa scriu asa ca scriu...chit ca pentru un numar redus de cititori. Cel putin stiu ca acei cativa sunt de incredere si "tin" la un limbaj mai pretentios (de aceea l-am si folosit).
Inainte insa de a aborda tema de azi pastrez un rand de reculegere pentru un deces care sincer m-a emotionat profund...Steve Irwin, "the croc hunter", rapus de o pisica de mare facand ceea ce iubea...
Odihneasca-se in pace in Edenul in care sigur a ajuns...a ajutat mult prea mult in viata asta ca sa nu fie luat dintre noi...nu pastra Echilibrul.
Despre acest Echilibru supraexistential vreau sa vorbesc aici. Mult timp am crezut cu tarie ca oamenii sunt prin definitie buni, ca undeva, mai mult sau mai putin adanc ingropat in ei, zace un imens potential pozitiv gata sa iasa la suprafata in orice clipa si deci ca trebuie acordata prezumptia de bunatate oricarui biped umanoid:P. Am intampinat cu seninatate dovezi incontestabile de rautate gratuita, de egocentrism acut, pentru simplul motiv ca am crezut in acest Bine apocaliptic prezent in fiecare.
Daca folosesc trecutul nu inseamna ca nu cred in continuare...insa, pe parcursul ultimului an o noua idee a castigat teren in sistemul meu de gandire: existenta unui Echilibru atemporal, aspatial, vesnic si imposibil de clintit decisiv intr-o directie sau cealalta...un Echilibru ce influenteaza existenta noastra intr-o masura greu de apreciat, as zice totala daca nu as crede totusi si in existenta plapanda dar sigura a liberului arbitru.
Aceasta idee a Echilibrului suprem a fost sustinuta de numeroase ocazii in care dupa un mare Rau a venit un mare Bine sau invers, dupa ce deseori am vazut pedepsiti pe cei care au gresit sau rasplatiti pe cei care au ales corect. Bineinteles ca in spiritul constantei cosmice dupa rasplata si perioada presupus extazica, de bine intens, a urmat si declinul si reversul medaliei...dar in acelasi spirit al echilibrarii, dupa cadere urmeaza si urcusul. O sa ziceti ca este in spiritul omului sa se ridice dupa prabusire...nimic mai corect, nici nu vorbeam de altceva decat de niste tipare prenatale intiparite adanc in codul nostru genetic (daca vreti sa le spuneti asa).
In spiritul acestei idei am ajuns sa reconsider omul ca entitate pozitiva si am sfarsit prin a-l vedea in doua nuante initiale: alb si negru, amestecate pentru inceput in paleta de culori cu care este zugravit omul. Reformuland, fiinta umana dispune initial de aceeasi cantitate de bine si rau in interiorul sau. In interpretarea biblica, omul era lasat sa-si aleaga calea. Ambele ii sunt la dispozitie fiindca el insusi este un amestec de amandoua. Clar, una dintre ele va ramane latenta, gata oricand sa iasa la suprafata iar cealalta va fi explorata mai pe indelete. Cum nici-un om nu seamana cu celalalt cei doi poli existentiali pot coexista dar in acest caz nu va fi o simbioza ci doar o situatie de conjunctura...in final unul dintre cei doi, bine sau rau trebuie sa invinga. In putine cazuri victoria este definitiva iar potentialul distructiv (sau dupa caz cel pozitiv) este eliminat totalmente. De cele mai multe ori catalogarea este una naiva: este un om bun sau este un om rau...el nu poate fi plasat in nici-una din conditii pentru simplul motiv ca ambele sunt prezente in el.
Pentru a nu ma pierde in abstract si general voi particulariza pe singura persoana despre care pot vorbi in cunostiinta de cauza, eu. Ma consider, generalmente, un om bun, clasat in tagma celor buni pentru ca depun eforturi constiente sau nu sa aleg intotdeauna solutia etica, corecta, morala,...intr-un cuvant, buna. Sunt insa pe deplin constient ca latent in mine se ascunde un animal, o bestie cum imi place sa spun, tinuta in frau de eforturi rationale atunci cand ar dori sa iasa la suprafata. Nu neaparat rau in sensul biblic, insa animalic, pe alocuri murdar, egoist, furios, gelos dus pana la paroxism. Simpla internalizare a acestei existente este un punct castigat in incercarea de a controla fondul meu animalic (care n-a evadat decat de vreo 3 ori in viata mea). Daca vrea sa scoata capul...ii pot da in cap pentru ca stiu ce este.
Concluzionand...imi place sa am incredere in oameni de aceea voi vedea mereu mai intai si mai pregnant binele din cineva. Insa posibilitatea aparitiei raului, intr-o forma neasteptata poate, nu trebuie exclusa. In ceea ce priveste Echilibrul, timpul va decide daca este aplicabil in toate cazurile sau exista doar la exceptii.
Pazea! "Somnul ratiunii naste monstrii";)
luni, septembrie 4
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
cazand printre ganduri la indemnul randurilor de mai sus, las la o parte abordarea filozofica (cu Z de la taZmaniac) si-mi pun cateva intrebari pe care indirect vi le adresez si voua, cititorilor putini si de incredere(lucru confirmat statistic):
1.Fa mai mult rau decat bine? In concordanta cu cele enuntate mai sus de vlad afirmatia mea nu are sustinere pentru ca ar incalca echilibrul aspatial. Nu poate incalca regulile jocului. Bun. Totusi daca o persoana care face mai mult bine va avea candva "reactii adverse" pentru a compensa tot binele de pana atunci...ar fi nasol. "fereste-ma de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur" capata un oarecare sens aici. Imi place.
Acum chiar toata lumea ajunge sa se echilibreze pe final? toti toti? Deci nu mai exista rai sau iad or alegerea se face altfel. Daca-as fi Dumnezeu si regula echilibrului ar fi (deasupra sau in subordinea mea) as pune toti oamenii care au ramas pe plus cu intentiile bune in iad...pentru a le permite sa-si refaca echilibrul.
2.Daca faci un bine major cuiva, ar fi perfect dak ai tachina acea persona pana-ti reglezi echilibrul? Poate
3.Este barfa un element negativ?Ajuta ea oamenii sa faca apoi lucruri bune? Daca nu...este calea spre rai?
Da.Nu.Depinde.
4.Comentul asta este unul bun? Unul rau? Nici bun nici rau? Daca nici bun nici rau...exista persoane care raman in echilibru de cand s-au nascut si pana cand mor? Ei sunt oamenii perfecti? Proabil.
=))...acesta a fost burs. 1 stii cum e burs...faza aia kre p mine ma scoate din sarite cand o aud...pocaitii vor fi primiti in rai...Dumnezeu apreciaza mai mult un pocait decat un profund religios constant...ceea ce mi se pare stupid pentru ca lasa oricarui preponderent rau o portita de scapare la sfarsitul vietii...pocairea. Deci oricum raiul se umple cu pocaitii kre au prioritate (de dreapta...o dam p politica?) in fata chiar si a celor care au fost bisericosi si cu "frica lui Dumnezeu toata viata"...deci oricum fie k privesti strict biblic fie k folosesti cele spuse d mine tot acolo ajungi...sa ne fcm rai q totii:P?
2nu-l reglezi u se regleaza singur...bine fci bine gasesti(vorba bancului:P)
3exista si barfa constructiva...sau nu? da? depinde?
4e un comment al dracului de bun:P
echilibrul scris cu E mare are iz de divinitate, dar dak tu k om de exemplu omori 10 oameni pt a salva un milion, cu alte cuvine te iei dupa machiavelii cu scopu scuza mijloacele, atunci ce faci tu? tu faci echilibrul? tu faci si bine si rau? tu esti divinitate? ma rog, dak e sa consideri k lumea are alb si negru bine si rau ok..:D mai aproape e comparatia ratiune si animalism adik om si animal, dar asta nu are legatura cu bine si rau..lupul nu e rau k omoara oaia.. asa e el:D nb si scuze de dezacorduri si lipsa de punctuatie..n-am rabdare
Trimiteți un comentariu