Elogiul nebuniei

Nebun este nebunul. Mai nebun este cel care isi elogiaza nebunia. Nebun este omul sincer. Mai nebun este cel care face elogiul sinceritatii. Nebun este cel ce iubeste. Mai nebun de atat...nu se poate. Atat despre nebunie. Aici se termina legatura dintre titlul folosit si continut. Eu sunt un nebun. Destul de nebun pentru a fi sincer, dar inca nu destul de nebun pentru a elogia sinceritatea. Destul de nebun totusi pentru a elogia nebunia celor care pot fi sinceri acceptand urmarile, destul de nebun pentru a elogia iubirea.Deci cat de nebun sunt?Gata, aici se termina legatura dintre titlu si continut. Urmeaza un citat pe care il dedic tuturor celor care au iubit, care au sperat in iubire si care au suferit din iubire. Hectore, ca sa nu fi nevoit sa asculti Ombladon sau Parazitii ca sa-mi gasesti sursa, iti spun de pe acum ca citatul ce urmeaza face parte din scrisoare lui Dionis catre Maria, "Sarmanul Dionis", Mihai Eminescu. Si tot pentru cei care conisderati nefolositor tot ce am scris pana acum, parerea voastra!
Probabil toti ati mai citit-o deja, dar cati ati CITIT-O cu adevarat?
"In viata ta luminoasa nu s-a putut ivi nici umbra macar a unei dureri asemenea aceleiace-mi nimiceste inima.O nimiceste! Inchipuieste-ti ca dintr-un om cu simtire, dintr-o fiinta aievea n-ar ramane nimic decat o lunga, intrupata desperare. [...] cand o asemenea inima si-ar ridica aspiratiunile pana la tine, si le-ar ridica fara vointa, luptand spre a le nadusi, neputand sa le reziste, ce-ar simti un asemenea om? Intristare? Asta nu-i intristare! Disperare? Asta nu-i disperare! E o agonie a sufletului, o lupta vana, cruda, fara de vointa. Desperarea ucide, aceasta simtire munceste. Martir este numele amorului meu. In fiecare fibra rupta este-o nemarginire de dureri; si nu deodata, fibra cu fibra se rupe inima mea. Moartea-i un moment, desperarea e tampa -o asemenea simtire este iadul. Poti tu sa-ti inchipuiesti un asemenea chin fara sa plangi -de mila, nu -de ingrozire? De piatra sa fie o inima, este o margine care s-o miste; de venin sa fie un suflet, sunt dureri care trebuie sa-l indulceasca, si nu e durere mai mare decat a mea. De ce sunt eu in lume cand tu ai fost menita sa fii? De ce-au cazut ochii mei pe tine, de ce te-am vazut? Orb de-as fi fost de fel, scapam de o viata chinuita, pustie, fara de lumina-Floare! cum surazi in gradina zilelor tale, fara sa stii ca o inima se rupe; stea! cum lucesti in cerul tau, fara sa stii ca un suflet moare. Si, in nestiinta ta esti si mai frumoasa, esti si mai mult cauza unei crude dureri. Ah! cat esti de frumoasa si cu cat esti, cu atata mai nefericit sunt, si cu cat sunt, cu atat mai frumoasa esti! -N-am avut sperante, putin mi-a pasat; n-am avut dorinte, nici una-n lume, putin mi-a pasat ; de una am fost capabil, de una, care sa-mi cuprinda toata viata mea, si aceea nerealizabila, tu!"
Frumos, nu? Trist, adevarat...dar frumos. Candva scriam si eu. Candva simteam si eu, in versuri, in scrisori. Nu aveam nici macar o farama din talenul titanic al lui Eminescu ( nu-mi bagati din discursurile Oharei cum ca as zice asta pt k asha zice lumea, pt k, macar in Dionis, talentul lui isi face din plin simtita prezenta), dar, desi nici de piatra, nici de venin, inima ei nu s-a indulcit, nu s-a miscat. Asa ca nu am mai scris. M-am reprofilat pe scrieri moralizatoare dupa cum ati vazut, care la randul lor au esuat, lovindu-se de nepasarea cititorului. Ce sa atak acum, fiindca ma mananca, tre sa scriu...
Asha ca, abordez o idee pe care am mai atins-o in unele statusuri sau discutii individuale. Limita dintre vis si viata. Daca toata viata, tot ce am trait pana acum, toata dorintele, sperantele, bucuriile, iubirile, durerile...daca toate au fost...un vis? Da, o aiureala, dar totusi, daca maine te trezesti, si afli ca ai visat, ca nimic nu a fost real. Cum ar fi? Sau daca, tot ce ai visat ar fi real. Daca tot ce este in mintea ta s-ar implini. Ce se intampla cand visul devine viata, si cand viata devine vis? Daca tot ce visezi a fost candva viata, amintiri din alta existenta? Eminescu spunea ca "lumea-i visul sufletului nostru".
Mda, si ce am vrut sa demonstrez cu asta? Nimic. Mi-am pus niste intrebari. Nu stiu sa raspund la ele...dar voi visa in continuare la ziua in care visele devin viata, fiindca va dati seama ce viata perfecta ar fi aceasta. Si Hectore, te-ai saturat de sentimente, dupa statusurile tale as zice ca doar de ale mele...sa fii sanatos, eu tot scriu, si tot despre sentimente, nu-ti place, nu citi!
I'll be back!