Human Involution

NU-i asa ca suna mai pompos in engleza titlul decat in romana? Involutie umana...mdea...deja ai incetat sa citesti. Ciudat cum poti spune ceva mai bine in alta limba decat a ta.V-am amenintat cu un nou editorial, shi dau intotdeauna curs amenintarilor asha k...Iata-l. Poate o sa trezeasca ceva mai multe reactii decat ultimul, desi, o sa incerc sa-l fac ceva mai impersonal decat memento mori, sa vad daca reusesc, pentru ca am tendinta dramatica de a ma implica in tema.
Asadar, acest editorial este o relatare a vietii umane ca o involutie ce este shi o condamnare a acelor defecte pe care mi-am propus sa le condamn, shi pe cat posibil sa le indrept.
Un proverb spaniol spune:"Omul cand se naste plange fara motiv, dupa aceea viata ii da motive sa planga". Asta vreau sa spun si eu. Omul se naste perfect, in inocenta lui, in puritatea lui, in insolenta lui, in ignoranta lui. Nu stie nimic, are tot ce isi doreste, e fericit, inca nu a intrat in jungla asta numita viata. Apoi insa viata incepe sa te schimbe. De la prima masinuta pe care nu vrei de nici o culoare sa io dai si sorei tale, ca doar e a ta. De la ciocolatata aia pe care o mananci numai tu, egoist. De la rasfatul de a avea tot timpul ce isi doresti, atentia parintilor, tot. Viata te invata ca reusesti doar daca esti rau, tupeist, egoist. Adam si Eva erau perfecti. Aveau tot ce isi doreau pana cand au vrut mai mult...au vrut sa STIE, sa CUNOASCA. Asa si omul; fericit in ignoranta lui, cu cat cunoaste mai mult, cu atat isi da seama cat de nefericit este si isi doreste mai mult.Ciudat, odata cu evolutia intelectuala, care ar trebui sa ne schimbe in bine, vine si o involutie morala. Cresti, si realizezi ca viata nu e asa de usoara cum ti se parea tie cand erai copil si bateai mingea printre blocuri. Incepi sa observi ca viata inseamna mai mult decat atat. Ai nevoie de bani, incepi sa lupti pentru ei, devii rau, tre sa lupti cu altii pentru aceeasi slujba. Viata iti cere sa fi egoist, tupeist, sa lupti pentru tine. Lupti pentru integrarea in societate, in grupul din care vrei sa faci parte, lupti pentru atentia fetei de care iti place fara sa-ti pese ce vrea ea de fapt, lupti pentru o nota mare, lupti pentru o slujba buna, pentru casa aia pe care ai visat-o mereu, pentru o marire de salariu, pentru vacanta aia pe care o visezi de atata timp, pentru obtinerea unor benificii cat mai mari din divortul pe care tocmai l-a intentat femeia pe care candva o iubeai, pentru o pensie buna, pentru o batranete linistita, pentru un loc de veci cat mai bun. Shi fara sa-ti dai seama, pierzi. Ai uitat cand erai fericit din orice, ai uitat de fapt ce e aia fericirea. Cu greu te mai multumeste ceva. Iti pasa prea putin de cei din jur, cum spuneam shi in ultimul editorial, tu sa iesi cat mai implinit din viata asta, cat despre restu, Dumnezeu cu mila. Si crezi ca te-ai realizat, crezi ca ai trecut realizat prin viata...dar prost mai esti. Uite-te in urma! Cator oameni le-ai gresit, pe cati i-ai neglijat, cati prieteni ai uitat, cati oameni ai ranit, cat rau ai facut. Macar din punct de vedere al intelepciunii, omul ar trebui sa evolueze, dar prea putini o fac. Multi se pierd in oceanul asta plin de rechini, de rautate. Aceeasi rutina zilnic, aceeasi lipsa de opinie proprie, indobitocire, si te crezi fericit. Uite-te-n jur! Cati oameni care plang, cati oameni tristi, dezastre, rautate, lipsa de onoare, egoism, neincredere, durere...prea multa durere. Eu unul sunt la varsta la care pot alege. Am decizia in maini. Pot alege calea usoara, intrarea in randul armatei de sclavi, fara opinie, fals fericiti, care se uita in urma si se intreaba...ce am facut io in astia 70 de ani? Sau pot alege calea mai grea, calea de a intelege ca asa nu e bine!, ca se poate mai bine si ca depinde doar de mine, de noi, sa schimbam ceva. Realizeaza asta, incearca sa schimbi si o sa fie mai bine. NU zik ca noi putem sa schimbam lumea peste noapte, dar putem sa incepem cu mediul ce ne inconjoara. Putem sa incercam sa ne pese de cei din jur, de ce cineva este trist, de ce cineva este fericit, sa incercam sa le intelegem gesturile, dorintele, sentimentele, si cel mai important, sa ne intelegem pe noi insine, sa ne schimbam, sa nu mai involuam , sa nu mai tindem spre proprie realizare, sau macar nu numai spre asta, ci sa evoluam, sa ne deschidem mintea si sufletul spre ce este frumos si important, sa ne lasam cuprinsi de iubire, de iubirea de viata, de iubirea de aproape, de iubirea de sine, de iubirea de iubire, mai ales, de iubirea sincera.
Inchei acum, spre bucuria celor care au avut rabdarea de a citi pana aici. Poate ca acest editorial va starni reactii mai clare decat memento mori. Dar voi reveni. Pana nu va saturati de subiectul asta sau pana nu ma ascultati nu voi inceta sa fiu militant pentru o lume mai buna. Si in caz ca Andrei te intrebai...nu ...chiar nu sunt deloc melancolic. In momentul actual am in continuare acel zambet pe buze. Voi reveni....pana atunci....bafta